Cântăreaţa Adda nu mai are motive de tristeţe, ci numai de bucurie. La 24 de ani, blonda trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu managerul ei, Cătălin Rizea, în această vara cei doi o să-şi unească destinele.
După nouă luni de relaţie, logodnicul Addei s-a hotărât să o ceară de soţie pe cântăreaţă, plănuise să-i facă o surpriză, să-i dea inelul pe scenă, la un concert, dar Adda i-a stricat surpriza, găsindu-i inelul în maşină.
„I-am stricat surpriza. Voia să mă ceară pe scenă la un concert, dar eu am găsit inelul în maşină. Sunt foarte fericită. Noi am discutat pe tema asta. Amândoi ne dorim o familie. Mi-au dat lacrimile, a fost un moment emoţionant. Cătălin mă face să plâng doar de fericire. Suntem împreună de o sarcină, de doar 9 luni. Simt că vreau să fiu cu el toată viaţa„, a declarat Adda.
Nunta va avea loc vara aceasta, cei doi vor avea două perechi de naşi, iar numărul invitaţilor va fi în jur de 300. O destinaţie preferată pentru luna de miere ar fi Cipru, a declarat Adda în cadrul unei emisiuni TV.
Cântăreaţa a mai fost implicată în trecut într-o relaţia amoroasă de lungă durată, care nu s-a concretizat în faţa altarului. „Cred că orice om are încercări. Toţi avem relaţii care nu merg. M-a făcut să văd ce înseamnă dragostea. Ne-am gândit la copii. Eu vreau trei, el vrea doi. Ştiu şi cum aş vrea o să-i cheme. Alex, Andi şi Ana-Sofia. Am zis că unul vreau să aleagă muzica”, a mai spus Adda.